O curte de apel federală americană a suspendat, sâmbătă, ordinul lui Joe Biden cu privire la obligativitatea vaccinării împotriva coronavirusului a angajaților întreprinderilor cu peste 100 de muncitori, a lucrătorilor din domeniul medical și a salariaților subcontractanților agențiilor federale.
Guvernul a discutat, în ședința de luni, un proiect de ordonanță de urgență, pe care urmează să îl adopte ulterior, pentru înființarea completelor specializate pentru achiziții publice la nivelul curților de apel. Actul normativ va simplifica astfel derularea procedurilor de achiziții, din perspectiva duratei de contestare, dar va include și sancțiuni pentru funcționarii care întârzie avizarea la termen a procedurilor.
Președintele Iohannis a promulgat, miercuri, proiectul de lege inițiat de actuala majoritate de guvernământ și prin care sunt aduse o serie de modificări Legii contenciosului administrativ. Conform acestor modificări, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative vor fi de competența instanțelor de drept comun, nu a celor de contencios administrativ. Totodată, curțile de apel vor soluționa litigiile privind actele administrative de până în 3 milioane de lei, și nu de până în 1 milion de lei, cum stabilea legislația pînă acum.
Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative vor fi de competența instanțelor de drept comun, nu a celor de contencios administrativ, ca în prezent. Totodată, curțile de apel vor soluționa litigiile privind actele administrative de până în 3 milioane de lei, și nu de până în 1 milion de lei, cum stabilește legislația acum, au stabilit marți senatorii prin votul final acordat unui proiect de lege inițiat de PSD.
Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative vor fi de competența instanțelor de drept comun, nu a celor de contencios administrativ, ca în prezent. Totodată, curțile de apel vor soluționa litigiile privind actele administrative de până în 3 milioane de lei, și nu de până în 1 milion de lei, cum stabilește legislația acum, a stabilit miercuri Camera Deputaților, prin adoptarea unui proiect de lege inițiat de PSD.
Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative vor fi de competența instanțelor de drept comun, nu a celor de contencios administrativ, ca în prezent. Totodată, curțile de apel vor soluționa litigiile privind actele administrative de până în 3 milioane de lei, și nu de până în 1 milion de lei, cum stabilește legislația acum.
Curtea de Apel București a respins, definitiv, contestația primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, împotriva deciziei Tribunalului, care i-a prelungit mandatul de arestare cu încă 30 de zile, astfel că acesta va rămâne în arest.